Să nu ne facem iluzii. Promovabilitatea examenului de bacalaureat aproape s-a dublat faţă de anul trecut, dar procentul este unul mincinos. E drept, decimările de la BAC din 2011 şi 2012 au avut o oarecare contribuţie previzibilă asupra rezultatului final, duritatea anilor trecuţi având efect de sperietoare. Însă ar fi hazardat să punem diferenţa doar pe seama silenţei mai mari a elevilor (pentru că de o îmbunătăţire per ansamblu a sistemului educaţional pre-universitar în doar doi ani e greu de vorbit).

Ce e mai grav în toată această poveste a BAC-ului e politizarea lui dincolo de orice dubiu. BAC-ul a devenit o miză electorală. Ceea ce, teoretic, nu ar fi un lucru rău. Pentru că asta ar însemna şi o responsabilizare mai mare a decidenţilor politici. Implicit, o atenţie mai mare acordată politicilor educaţionale. Problema a fost rezolvată însă într-un mod care nu are vreo legătură cu performanţa, ci cu raportarea: subiecte mai accesibile. De unde avem elevi, părinţi şi rude mai mulţumiţi/mulţumite şi universităţi (în special private, cele care oferă titluri şi catedre pe bandă rulantă parlamentarilor şi altor politicieni mai bine plasaţi) care răsuflă uşurate că nu vor mai avea probleme să-şi găsească clienţi dispuşi să le plătească taxele.

Cei care vor pierde (pe termen mediu şi lung) sunt tocmai bacalaureaţii care se bucură astăzi. La un moment dat, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că diploma obţinută nu-i ajută cu nimic atâta timp cât nu certifică şi un nivel de cunoştinţe minimal. Bacalaureaţii de astăzi (nu toţi, ci acel procent mincinos cu care promovabilitatea s-a dublat de la un an la altul) vor pune eşecul personal pe factori externi (“sistemul”, angajatori de rea-credinţă, “lipsa oportunităţilor” etc.). Fără a conştientiza esenţa răului. În fond, diploma de BAC ar trebui să le ofere deţinătorilor o sumă de drepturi (de a urma o unive