Bărbatul care a detonat material exploziv într-o sală a Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" suferă de schizofrenie paranoidă şi a fost internat de nouă ori la Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi, ultima dată în perioada martie-aprilie, afirmă managerul spitalului, Lucian Burlea.
Managerul Spitalului de Psihiatrie Socola, Lucian Burlea, a declarat corespondentului Mediafax că bărbatul a fost internat de nouă ori în această unitate medicală, între anii 2006 şi 2013.
"Acest bărbat a fost internat de nouă ori la noi, între 2006 şi 2013, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Este una dintre cele mai grave boli psihice. Se poate ajunge la sinucidere sau crimă, în condiţiile în care pacientul întrerupe tratamentul. Există riscuri majore în acest caz. Doar el decide dacă ia sau nu medicaţia”, a afirmat Lucian Burlea.
Ultima dată, bărbatul a fost internat în acest spital în perioada 14 martie - 1 aprilie.
Bărbatul se numeşte Oliver Stan. El a scris pe contul său de pe o reţea de socializare că a studiat la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnică "Gheorghe Asachi", după ce a absolvit Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" şi că lucrează la "God".
Luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, bărbatul a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, care funcţionează în Corpul A al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", unde se aflau patru cadre didactice şi 40 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă.
Bărbatul, care avea în spate un rucsac, a început să strige că va detona o bombă, cerând să vină Poliţia.
Decanul Facultăţii, Bogdan Ion, care se afla în sala în care a intrat bărbatul, a declarat că a discutat cu acesta şi a încercat să îl convingă să nu pună în practică ameninţările, spunându-i să îl