Mesajul a fost trimis. Multumesc!

I-a dărâmat casa cu BMW-ul! Ce replică i-a dat o şoferiţă beată păgubitului ajuns în ruine FOTO

Publicat in Romania TV, marți 9 iulie 2013 ·

O adolescentă britanică "ciupită" de prea multă şampanie l-a şocat pe propietarul unui case pe care i-a dărâmat-o cu automobilul ei decapotabil. Tânăra arogantă i-a dat o replică ce l-a uimit pe bietul om care s-a văzut brusc printre ruine. 

Laura Binch, o britanică de 19 ani, fiica unui milionar, a băut cam multă şampanie cu prietenii şi, în aburii alcoolului, tânăra s-a urcat la volanul automobilului ei, un BMW decapotabil şi a început să gonească prin oraş, cu cei doi invitaţi cu care se distrase acasă la ea. Fata voia să-şi continue distracţia la un local al cărui proprietar era chiar tatăl ei.

După ce a mai băut câteva phare, personalul localului "a închis robinetul", iar fata s-a supărat. A plecat nervoasă din local, s-a urcat în automobilul său şi a prins viteză. Dar nu pentru mult timp, pentru că a pierdut direcţia şi a "ras" câteva faţade de case, oprindu-se în sufrageria casei unui proprietar, Matthew Fleming, care viziona o emisiune la televizor. Bărbatul a rpmas perplex când s-a trezit brusc, în ruine şi cu o bariară de protecţie înfiptă în canapeaua pe care era aşezat, barieră pe care tânăra o acroşase cu maşina.

Când proprietarii caselor avariate de maşina ei i-au cerut explicaţii, Laura a devenit arogantă şi agitată şi a încercat chiar să îi smulgă telefonul din mână unuia dintre proprietarii păgubiţi care voia să sune la Poliţie. "Ştiţi cine este tatăl meu? Este bogat!", le-a strigat ea celor cărora le avariase casele. Tatăl ei este milionar şi conduce o companie imobiliară.

Tânăra a fost dusă la poliţie ca să dea expicaţii. A fost judecată şi i s-a dat interdicţie de mai conduce timp de 2 ani şi va fi supusă unui alt examen pentru obţinerea unui nou permis de conducere. Ea şi-a recunoscut faptele şi a fost trimisă într-o instituţie pentru delincvenţii tineri. În momentul când a produs accidentul Laura avea o alcoolemie de 1,

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 34 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 46 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 50 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°