Poliţiştii ar fi mers vineri la Liceul Bolintineanu cu peste 100 de mandate de aducere semnate de procurori, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, luni, la Antena 3.
Coarnă spune şi că mandatele aveau termen de executare "urgent".
"Poliţia nu a reţinut pe nimeni fără motiv. Motivul fundamental au fost mandatele de aducere emise de procuror, cu termen de executare
"Eu am executat foarte multe mandate de aducere. Este pentru prima oară când văd un termen de executare urgent. Mai mult de atât, pot să vă mai confirm ceva: din analiza cazului respectiv, poliţiştii au avut o anumită poziţie, în sensul că au considerat că nu este oportună emiterea mandatelor de aducere, şi nu atât de multe, 100, în condiţiile în care aveam elevi în examinare, aveam părinţi acolo.
Au avut o altă optică privind ancheta în schimb, nu vreau să intru în contradicţie cu parchetul, dar ceea ce ştiu probez, în schimb Parchetul a emis această ipoteză de lucru, a eliberat acele mandate de aducere. Poliţistul este obligat, conform procedurii penale, să execute întocmai şi conform termenului stipulat în mandatul de aducere. Deci să nu mai fie discuţii că n-au fost. Au fost mandate de aducere emise mandate de aducere de către Parchet cu termen de executare
Poliţiştii au mers, vineri, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului.
În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentr