În perioada vacanței judecătorești, programul arhivelor Tribunalului Neamț este diferit de cel obișnuit.
La Secția penală, în perioada vacanței judecătorești, respectiv între 1 iulie și 31 august, la arhivă se poate intra în zilele de marți și miercuri, între orele 10.00 și 12.00.
La Secția I Civilă, la compartimentul apostile, programul este diferit pentru primirea actelor și eliberarea documentelor. Astfel, în perioada 24 iunie – 13 septembrie, în ziua de marți, între orele 8.30 și 11.30 se primesc actele, iar între 13.00 și 15.00 se eliberează actele apostilate
Program cu publicul la compartimentul arhivă, pentru perioada 24 iunie – 13 septembrie, este în zilele de marți și joi, între orele 10.00 și 12.00. La Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal, în perioada vacanței judecătorești 24 iunie – 13 septembrie, programul cu publicul la compartimentul arhivă a fost fixat în zilele de marți și joi, între orele 10.00 și 12.00.
La Judecătoria Roman, în perioada 1 iulie – 30 august, Compartimentul Arhivă – Registratură va avea program cu publicul în fiecare luni, miercuri și vineri, între orele 10.00 și 12.00.
În perioada vacanței judecătorești, programul arhivelor Tribunalului Neamț este diferit de cel obișnuit.
La Secția penală, în perioada vacanței judecătorești, respectiv între 1 iulie și 31 august, la arhivă se poate intra în zilele de marți și miercuri, între orele 10.00 și 12.00.
La Secția I Civilă, la compartimentul apostile, programul este diferit pentru primirea actelor și eliberarea documentelor. Astfel, în perioada 24 iunie – 13 septembrie, în ziua de marți, între orele 8.30 și 11.30 se primesc actele, iar între 13.00 și 15.00 se eliberează actele apostilate
Program cu publicul la compartimentul arhivă, pentru perioada 24 iunie – 13 septembrie, este în zilele de marți și joi, între orele 10.00 ș