Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antibes – cea mai pitorească destinație a Coastei de Azur

Publicat in Ziua de Vest, luni 8 iulie 2013 ·

Într-un albastru nesfârşit, prelungit parcă şi pe uscat, se ridică unul din cele mai fermecătoare orăşele de pe Coasta de Azur, locul creatorilor, cum se mai numeşte, Antibes. Localitatea de piatră albă şi gri, ornamentată cu cea mai frumoasă vegetaţie mediteraneană, nu are cum să nu te farmece, aşa cum i-a fermecat, de-a lungul vremii, pe pictori, scriitori, regizori.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune să descoperiţi, la doar 15 km de Nice, un adevărat spectacol creat de om pe malul mării. Antibes este localitatea devenită celebră mai ales datorită lui Picasso, care s-a îndrăgostit de acest fort roman şi a trăit zile fericite aici alături de soţia sa, Francoise, lăsând în urmă 23 de picturi, cele mai solare din întreaga sa operă, şi 44 de desene – toate acestea găzduite acum în Muzeul Picasso, fosta lui casă de pe malul mării.

La Antibes se află şi un drum ce poate fi parcurs în aproximativ o oră, ce poartă chiar numele de „drumul pictorilor” şi punctează creaţiile unor renumiţi pictori precum Renoir, Monet sau Picasso în popasurile lor prin fermecătorul orăşel de pe Riviera franceză. Nu doar iubitorii de pictură au ce vedea însă în Antibes – întreaga localitate arată ca o opera de artă. Celebre sunt târgurile de antichităţi ce au loc în pieţele umbrite de pe malul mării, şi unde puteţi găsi sculpturi, dantele, picturi, poşete, icoane, mobile, figurine, bijuterii – ca într-o galerie de artă în aer liber, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Una dintre principalele atracţii ale oraşului pentru turişti este portul de iahturi Port Vauban, cel mai mare loc unde ancorează vasele de plăcere de la Mediterana, devenit şi unul dintre cele mai luxoase porturi. Aici îşi tine Abramovici ancorat majoritatea timpului iahtul, dar şi şeici arabi ce deţin ambarcaţiuni de un lux greu de exprimat în cuvinte. O dată pe an, se desfăşoară şi un târg

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 9 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 12 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum 11 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°