Agenţia Naţională de Presă Agerpres a deschis vineri la Tulcea seria de dezbateri „Regionalizarea şi problemele locale”, acţiune prin care iniţiatorul urmăreşte atât evaluarea consecinţelor probabil ale acestui proces, cât şi popularizarea – cu ajutorul presei şi al autorităţilor locale – acestei intenţii guvernamentale.
Ca atare, la masa rotundă (şi la propriu, şi la figurat) din Sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean au întors regionalizarea şi descentralizarea pe toate feţele reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale deliberative şi executive, precum şi parlamentari în funcţie sau foşti.
Ca gazdă, Horia Teodorescu, preşedintele CJT, a preluat rolul de monitor/mediator al discuţiilor. Susţinut de doi directori generali adjuncţi şi de redactorul şef ai Agerpres, Alexandru Giboi, directorul general al instituţiei, a încercat să cumpănească argumentele de toate soiurile şi să-i provoace pe toţi decidenţii prezenţi la o amănunţită analiză.
Mai toţi vorbitorii au optat, dar condiţionat (de la caz la caz), pentru o viitoare regiune „Dobrogea”. În intervenţii au fost precizate argumentele favorabile, pornind de la cele istoric (provincial) şi geografic, subliniate de preşedintele CJ, trecând prin cel turistic, promovat de Daniel Iluşcă, şi ajungând la cele etnic sau cultural. Numitorul comun a fost cel potrivit căruia judeţul nostru, în aceeaşi regiune cu Constanţa, ar fi clar dezavantajat sub aspect economic – industrial, iar principalul „avocat al diavolului” a fost senatorul Octavian Motoc.
Este de menţionat că aproape toţi participanţii politici locali reprezintă partidele aflate la Putere: deputaţii Zaharcu, Bălan şi Avram, senatorul Motoc, fostul senator liberal Iluşcă, mai mulţi primari. Singurele excepţii au fost Stere Şacu, viceprimar PDL al municipiului, Michael Gudu, consilier judeţean din partea aceluia