Adrian Adam, directorul de vânzări al complexului hotelier Radisson Blu, ce operează 718 camere pe piaţa din Bucureşti, spune că mai multe camere au fost ocupate în timpul weekendului anul acesta faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, semnalele fiind pozitive.
„Turiştii vin din SUA, Italia, Marea Britanie, Franţa, ţările nordice şi Orientul Mijlociu. Durata medie de şedere în hotel este de 2,2 nopţi, în creştere în ultimii cinci-şase ani“, a declarat Adrian Adam.
Complexul hotelier are camere clasificate la cinci stele şi unele la patru stele (din fostul complex Centre Ville) şi este afiliat la lanţul internaţional Carlson Rezidor. În Capitală, peste 80% din traficul din hoteluri este de business, cel de leisure fiind slab dezvoltat în comparaţie cu situaţia din alte capitale europene. Date oficiale cu privire la numărul de turişti străini care au vizitat Bucureştiul în primele cinci sau şase luni din acest an nu există, însă la nivel naţional numărul de vizitatori străini a crescut cu 2,3% în perioada ianuarie-mai faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică. „Am reuşit să creştem şi gradul mediu de ocupare.“ Valoarea acestui indicator nu a fost făcută publică. Continuarea pe ZFCorporate
Adrian Adam, directorul de vânzări al complexului hotelier Radisson Blu, ce operează 718 camere pe piaţa din Bucureşti, spune că mai multe camere au fost ocupate în timpul weekendului anul acesta faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, semnalele fiind pozitive.
„Turiştii vin din SUA, Italia, Marea Britanie, Franţa, ţările nordice şi Orientul Mijlociu. Durata medie de şedere în hotel este de 2,2 nopţi, în creştere în ultimii cinci-şase ani“, a declarat Adrian Adam.
Complexul hotelier are camere clasificate la cinci stele şi unele la patru stele (din fostul complex Centr