Piaţa valutară de la Bucureşti a încheiat luna iunie cu un volum al tranzacţiilor de peste 37 mld. euro, echivalentul unei medii zilnice de aproape 2 mld. euro, cu 8% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Tranzacţiile valutare au fost animate luna trecută de cererea mai mare de valută din partea străinilor care şi-au lichidat portofoliile de titluri de stat în lei pe fondul schimbării apetitului la risc al investitorilor la nivel global.
Leul a pierdut luna trecută aproape 2% din valoare, dar volatilitatea a fost mai mare, la începutul lui iunie leul depreciindu-se cu 5% în faţa euro într-o singură săptămână.
Episodul de volatilitate a cursului de luna trecută a apărut pe fondul unui val de depreciere a monedelor din regiune generat de investitorii străini care şi-au lichidat portofoliile de titluri de stat constituite anterior pentru a cumpăra bonduri americane. Continuarea pe ZFCorporate
Piaţa valutară de la Bucureşti a încheiat luna iunie cu un volum al tranzacţiilor de peste 37 mld. euro, echivalentul unei medii zilnice de aproape 2 mld. euro, cu 8% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Tranzacţiile valutare au fost animate luna trecută de cererea mai mare de valută din partea străinilor care şi-au lichidat portofoliile de titluri de stat în lei pe fondul schimbării apetitului la risc al investitorilor la nivel global.
Leul a pierdut luna trecută aproape 2% din valoare, dar volatilitatea a fost mai mare, la începutul lui iunie leul depreciindu-se cu 5% în faţa euro într-o singură săptămână.
Episodul de volatilitate a cursului de luna trecută a apărut pe fondul unui val de depreciere a monedelor din regiune generat de investitorii străini care şi-au lichidat portofoliile de titluri de stat constituite anterior pentru a cumpăra b