Comportamentele ciudate din timpul somnului nu sunt o noutate şi pot chiar să devină un pericol pentru o persoană sau pentru mediul din care aceasta face parte. De cele mai multe ori, aceste comportamente sunt asociate cu somnambulismul, dar ele fac parte din categoria mai mare a parasomniei.
De la crime şi sex comise în timpul somnului până la obiceiuri alimentare nocturne şi plimbări cu maşina, iată doar câteva dintre lucrurile ciudate pe care oamenii le fac în timp ce dorm.
Somnambulismul este o tulburare în care perioadele de somn sunt alternate cu diverse alte activităţi de care individul nu este conştient, acesta fiind doar parţial treaz. Pe de altă parte, somnambulismul face parte din totalitatea tulburărilor care însoţesc somnul, cu excepţia apneei de somn, denumite ştiinţific parasomnie. Aceaste tulburări se caracterizează prin comportamente anormale sau manifestări fiziologice care apar în copilărie şi sunt considerate patologie doar atunci când persistă la maturitate.
Cele mai întâlnite comportamente anormale variază de la consumul de alimente în timp ce persoana este parţial adormită până la sex în timpul somnului. Cei mai mulţi oameni vorbesc în somn, dar unii parasomniaci ajung chiar să comită o fărădelege. „Parasomnia este un comportament anormal care apare în timpul somnului. Unele dintre aceste comportamente pot să fie puţin ciudate şi înfricosătoare“, crede David Neumeyer, medic cu competenţe în somnologie de la Clinica Lahey din Burlington, Statele Unite ale Americii (SUA).
Parasomnia poate să provoace mişcări, comportamente, emoţii şi percepţii anormale. Persoanele care efectuează diverse activităţi în timp ce sunt parţial adormite nu au un control conştient, ceea ce face ca această tulburare să fie destul de periculoasă.
Sex în timpul somnului
Da, este cât se poate de adevărat, chiar dacă totul se întâmplă fără