Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul emite ordonanţe de urgenţă şi va continua să emită pentru a reuşi să treacă peste sistemul de "sabotaj" al PDL şi al preşedintelui Traian Băsescu, care, succesiv, contestă orice lege la CC.
Solicitat să comenteze faptul că Guvernul a emis 70 de ordonanţe în ultimele 6 luni, depăşind "recordul" Executivului condus de Emil Boc, Ponta a răspuns: "O să mai emitem din simplul motiv - dincolo de Parlament, pentru că după cum ştiţi foarte bine proiecte de legi importante le-am trecut şi în două săptămâni, o săptămână într-o Cameră, o săptămână în cealaltă - avem un sistem de sabotaj".
"Îl numesc direct de sabotaj pentru că PDL contestă orice lege la Curte. Vin de la Curte, care le respinge contestaţia, se duc la preşedinte. Contestă şi preşedintele, iarăşi se respinge (la CC, n.r.) Apoi preşedintele o ia şi o retrimite în Parlament, unde iarăşi le trecem. Asta e", a spus Ponta.
El a arătat că acest sistem a fost gândit ca un sistem de bună credinţă, prin care să se poată contesta sau retrimite la Parlament anumite legi.
"Din păcate, avem foarte multe situaţii de acest gen. Şi când e vorba de un circuit care ţine 6-8 luni, în total, suntem obligaţi, în anumite situaţii, să dăm Ordonanţe de Urgenţă", a spus Ponta.
El a precizat că nu contestă dreptul opoziţiei de a "sabota" puterea, adăugând însă că nu-l înţelege, de multe ori. "Am făcut şi noi contestaţii la Curte când era cazul, nu în fiecare zi. Însă e o realitate. E foarte bine, să existe, când sunt situţaii de urgenţă, le dăm, merg în Parlament. Nu am avut nicio Ordonanţă respinsă de Parlament sau de Curte, ceea ce înseamnă că au fost acte legislative bune", a mai spus Ponta. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »