Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În judeţul Dolj, 47,10 % dintre elevi au promovat BAC-ul

Publicat in Radical de Dolj, luni 8 iulie 2013 ·

La nivelul judeţului Dolj, procentul de promovare a examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, este de 47,10%, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a centralizat datele privind promovarea absolvenţilor de clasa a XII-a, care au susţinut examenele din cadrul Bacalaureatului 2013, sesiunea iunie – iulie. Procentul de promovare din acest an este de 47,10% în creştere faţă de anul trecut când doar 41,76% dintre elevi au reuşit să promoveze acest examen. Din păcate, Doljul este sub media pe tară ca promovabilitate, procentul total de promovare, la nivel naţional fiind de 55,65%.

Deşi judetul nostru nu a atins nici în acest an pragul pe 50% în ceea ce priveşte promovabilitatea examenului de Bacalaureat, există totuşi şi veşti bune.

“Am spus încă de la începutul examenului că sperăm la o creştere a rezultatelor astfel încât să ne situăm în intervalul 45-50% şi credem că această creştere este una sănătoasă. Este îmbucurător faptul că am avut mai puţini elevi eliminaţi, dar şi faptul că avem o creştere a rezultatelor elevilor din seria curentă de la 50,6% la 55,76%. Din seria anterioară avem mai puţini elevi înscrişi decât anul trecut, dar chiar şi aşa şi aici există o creştere de cinci procente. În top trei cele mai bune rezultate se situează colegiile naţionale. Pe primul loc este Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” cu o promovabilitate de 98,21%, pe locul doi este Colegiul Naţional “Carol I” cu un procent de 97,81%, iar pe locul al treilea este Colegiul Naţional “Elena Cuza” cu 95,80%”, a declarat prof. Alexandrina Năstase, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

Şi în acest an există unităţi şcolare în care niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat.

“Avem trei unităţi de învăţământ în care niciun candidat nu a promovat examenul, dar situaţia se poate modifica în urma depuner

Articolul in Radical de Dolj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum o ora
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Reacția lui Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină scumpă: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”

Libertatea acum 2 ore
Codin Maticiuc îi ia apărarea lui David Popovici, după criticile lui Cristian Tudor Popescu. Sportivul și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro.

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 3 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 3 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum o ora
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 3 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 4 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°