Mai mult de 84.000 de copii din judeţul Buzău primesc lunar alocaţie de la stat. Există însă şi situaţii inedite, când banii sunt încasaţi chiar şi în lipsa copiilor în cauză. Astfel că, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a făcut o campanie de verificare a situaţiei plăţii tuturor alocaţiilor de stat pentru copii, în perioada 29 aprilie – 31 mai 2013,
în urma căreia a descoperit că statul a plătit pentru elevi decedaţi chiar şi de câţiva ani. Potrivit mediafax, statul român a plătit alocaţii pentru 1.122 de copii care erau decedaţi de câţiva ani, precum şi pentru 153 de tineri care au împlinit 18 ani şi nu au făcut dovada continuării cursurilor şcolare. În judeţul Buzău au fost înregistrate 12 astfel de cazuri, printre cele mai puţine la nivel naţional.
„În cadrul campaniei
Prejudiciul total creat a fost în cuantum de 14.996 de lei, din care s-a recuperat 11.790 de lei, suma de 2.698 de lei urmând a fi recuperată. Potrivit datelor prezentate de AJPIS Buzău, în urma verificării a 35 de beneficiari pentru care a fost identificată suspiciunea „CNP – beneficiar cu vârstă mai mare de 18 ani”, s-a constat că, pentru 9 dintre aceştia, suspiciunea s-a co