Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descoperă poveştile a şase dintre elevii de 10 ai Clujului

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 8 iulie 2013 ·

Tabita Popan, Andrei Oltean şi Ioana Alexandra Bechet, toţi elevi ai Colegiului Naţional Emil Racoviţă Cluj-Napoca sunt trei dintre elevii clujeni care au reuşit anul acesta să obţină media 10 la bacalaureat. Unii dintre ei se gândesc să studieze în străinătate, iar alţii vor să ajungă medici Tabita Popan, unul dintre elevii de nota 10 ai judeţului Cluj spune că nu ar fi reuşit această performanţă dacă nu ar fi învăţat serios pe tot parcursul anului şcolar. “Consider că e foarte important să munceşti constant pe perioada anului şcolar şi acest fapt chiar m-a ajutat enorm. E imposibil să obţii rezultate foarte bune dacă începi să acorzi importanţă acestui examen doar cu puţin timp înainte”, afirmă Tabita. Ea precizează că nu a avut modele în viaţă, însă adaugă că ar fi totuşi cineva: “o admir pe sora mea cea mai mare pentru perseverenţa ei”. “Niciodată nu am vrut să urmez pe cineva, ci doar să creez o variantă mai perfectă a mea”, încheie Tabita. Andrei Oltean a reuşit şi el performanţa să promoveze Bacul cu nota maximă, iar acum se gândeşte chiar că ar vrea să studieze în străinătate. El afirmă că a reuşit muncind şi învăţând. “La română a fost mai mult de învăţat, în special în ultimele săptămâni înainte de bac, dar peste tot a trebuit să lucrez. La matematică şi la informatică a fost mai mult o muncă constantă astfel încât să nu îmi ies din mână sau să uit anumite părți din materie”, povesteşte Andrei. Nici Andrei nu are un model în viaţă, dar are în schimb ţeluri pe care ar vrea să le atingă. “Acum pe moment aş vrea să trec cu bine de admiterea la Politehnică, universitatea la care vreau să dau, dar pe termen lung îmi doresc să am o carieră de succes în domeniul informaticii şi să fac ceea ce-mi place. Dacă nu voi da admiterea de la Politehnică probabil voi merge să urmez o facultate în Anglia sau în Franţa, dar aici își va spune cuvântul aspectul financiar dacă

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 37 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 17 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 13 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°