Cel de-al doilea sezon al serialului "Redacţia/ The Newsroom" va avea premiera pe 15 iulie, de la ora 20.00, la HBO, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Primul episod va fi disponibil gratuit, timp de 4 săptămâni, pe HBO GO, serviciul de video-on-demand lansat de HBO, pentru toţi cei care vor accesa www.hbogo.ro, începând cu data de 15 iulie.
Al doilea sezon al serialului "Redacţia" cuprinde 9 episoade.
"Redacţia" spune povestea unei echipe de jurnalişti ce porneşte într-o misiune aproape imposibilă, de a face ştiri corecte şi autentice, în ciuda obstacolelor profesionale sau a celor de ordin personal.
Serialul este creat de Aaron Sorkin (premiat cu Oscar pentru scenariul filmului "The Social Network", producător executiv şi scenarist al serialului multi-premiat cu Emmy "The West Wing") şi produs de Sorkin, Scott Rudin şi Alan Poul.
În acest serial, telespectatorii pot arunca o privire în culisele programului de ştiri realizat de reţeaua de televiziune fictivă ACN, concentrându-se pe vieţile echipei atât din faţa, cât şi din spatele camerei de filmat.
Acţiunea serialului este centrată pe vieţile prezentatorului de ştiri (Jeff Daniels), producătorului executiv (Emily Mortimer), colegilor de redacţie (John Gallagher, Jr., Alison Pill, Thomas Sadoski, Olivia Munn, Dev Patel şi alţii), directorului departamentului de ştiri (Sam Waterston) şi a directorului televiziunii (Jane Fonda), atât din faţa, cât şi din spatele camerelor de filmat.
Sezonul al doilea se desfăşoară de-a lungul a cinci zile, cele dinaintea alegerilor prezidenţiale din 2012, şi cuprinde flashback-uri de la evenimentele anterioare, din 2011 şi 2012. Una dintre cele mai importante poveşti din acest sezon implică un proces intentat de un angajat cu privire la rezilierea contractului său de muncă. Acesta susţine că a falsificat un raport despre un atac arm