Pe tot parcursul lunii şi în august, micuţii se pot bucura, în fiecare duminică, de poveşti puse în scenă de către actorii Teatrului de marionete „Aşchiuţă”, în curtea Bojdeucii din Ţicău.
Cea de-a treia stagiune de vară la Bojdeucă, organizată în colaborare cu Muzeul Literaturii şi Societatea Culturală Junimea ’90, a debutat ieri cu spectacolul „Capra cu trei iezi”. „În această vară vom prezenta cinci spectacole din repertoriul nostru permanent, un spectacol refăcut în haină nouă şi doua premiere. De asemenea, pe parcursul verii vor avea loc şi alte activităţi însoţitoare ale spectacolelor”, a precizat Petru Petrariu, coordonator arstistic al Teatrului „Aşchiuţă” din 1994.
Premierele ce vor fi jucate pentru micuţi în cadrul stagiunii „Căsuţa cu poveşti 3” sunt „Curcubeul” şi „Rapsodii de toamnă”, programate pe 11 şi 25 august. Duminica viitoare, prichindeii sunt aşteptaţi la spectacolul „Iepuraşii neascultători”.
Până la sfârşitul lui iulie, Bojdeuca lui Ion Creangă se va anima de glasurile copiilor ce vor veni să urmărească reprezentaţiile „Fata babei şi fata moşneagului” şi „Ţupa, ţup”.
În august, pe lângă premierele menţionate, vor fi oferite reprezentaţii ale spectacolelor „Punguţa cu doi bani” (în data de 4) şi „Cri, cri, cri” (în data de 18). Cu ajutorul marionetelor, Teatrul „Aşchiuţă” pune în scenă poveştile preferate ale copiilor în toată regiunea Moldovei.
Pe tot parcursul lunii şi în august, micuţii se pot bucura, în fiecare duminică, de poveşti puse în scenă de către actorii Teatrului de marionete „Aşchiuţă”, în curtea Bojdeucii din Ţicău.
Cea de-a treia stagiune de vară la Bojdeucă, organizată în colaborare cu Muzeul Literaturii şi Societatea Culturală Junimea ’90, a debutat ieri cu spectacolul „Capra cu trei iezi”. „În această vară vom prezenta cinci spectacole din repertoriul nostru permanent, un spectacol refăc