Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Rezultate bacalureat 2013. Procentul de promovabilitate în Dolj este de 47,10%

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat 2013 vor fi anunţate luni, până în ora 12.00. Peste 5000 de absolvenţi de liceu din judeţul Dolj aşteaptă primele rezultate. În Dolj au promovat 47,10% din elevi.

Elevii care au nu au promovat examenul de baclaureat pot depune astăzi între orele 12.00 şi 16.00 contestaţii. Rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie. Absolvenţii de liceu au aşteptat cu sufletul la gură afişarea rezultatelor. “Am stat în faţa liceului de la ora 07.00. Am promovat examenul cu media 7,50%. Not mică am obţinut la limba şi literatura română. Acum trebuie să mă hotărăsc ce facultate voi urma. Am mai multe variante şi nu m-am decisi deocamdată ce vreau să fac”, a declarat Marian Costea.

În judeţul Dolj anul trecut au fost obţinute 325 de note de 10 la probele examenului de maturitate. 65 au fost la biologie, 63 la geografie, iar 49 la limba română şi istorie. Trei liceeni au reuşit să obţină nota maximă la toate probele, iar procentul de promovabilitate la nivelul judeţului a fost de 40,90 la sută.

Au venit cu sticla de şampanie, dar degeaba

Unii elevi au fost siguri că au promovat examenul de bacalureat şi au deschis sticla de şampanie înainte de a vedea rezultatul. “Am luat 4,50 la matematică. Asta este situaţia. O să depun contestaţie, însă nu cred că voi promova examenul. Sunt dezamăgit complet de mine”, a declarat Cristi Tomescu.

Candidaţii din judeţul Dolj, care au susţinut examenul de Bacalaureat 2013, au aflat astăzi rezultatele la examenul de baclaureat. Elevii pot depune contestaţii luni, între orele 12.00 şi 16.00, iar rezultatele finale pentru BAC 2013 vor fi afişate vineri, 12 iulie, după rezolvarea contestaţiilor, pe Ministerul Educaţiei.

Mai citeşte: BAC 2013 Rezultate parţiale Dolj. Rată de promovare de 47,10%

Mai cit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 41 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 10 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 16 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 4 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°