Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii a dublat bugetul programelor naţionale pentru bebeluşi

Publicat in News Pascani, luni 8 iulie 2013 ·

Spitalul „Cuza Vodă” va primi un buget lunar de 666.000 de lei pentru programele destinate nou născutului şi gravidei

În urma scandalului naţional iscat în luna mai pe marginea sesizărilor făcute de conducerea Spitalului „Cuza Vodă” din Iaşi, prin care se atrăgea atenţia asupra tăierii finanţării pentru programele destinate prevenirii mortalităţii infantile, reprezentanţii unităţii au obţinut, în final, dublarea fondurilor. Suplimentarea bugetară a fost făcută pentru luna iunie şi iulie. Astfel, de la un buget lunar de 326.000 de lei, suma a ajuns la 666.000 de lei. Creşterea bugetului vine şi după ce reprezentanţii spitalului au prezentat un raport detaliat reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu privire la situaţia financiară a Centrului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul unităţii. „După discuţiile aprinse din ultima perioadă cu Ministerul Sănătăţii, lucrurile au intrat cât de cât în normal. Printr-un act adiţional pe care l-am semnat cu Direcţia de Sănătate Publică, suma pentru programele naţionale destinate spitalului s-a dublat. Această suplimentare ne va permite să desfăşurăm în continuare o activitate de calitate, iar prioritatea noastră va fi noul născut cu patologie din secţia de terapie intensivă neonatală”, a precizat prof. dr. Maria Stamatin, directorul medical al Spitalului „Cuza Vodă”. Bugetul alocat este destinat atât îngrijirii nou-născuţilor, precum şi achiziţionării de imunoglobulină anti D, vaccinării lehuzelor cu RH negativ şi pentru investigaţiile necesare depistării patologiei malformative intrauterine. (Cristina Mihăilă)

Pentru lunile iunie şi iulie, alocarea bugetară pentru programul naţional de prevenire a mortalităţii infantile a crescut de la 326 la 666 mii lei

susa: Ziarulevenimentul.ro

Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Echipamente medicale înnoite la Spitalul Municipal

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 40 minute
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 23 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum 3 ore
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Dragoș Anastasiu explică planul noului guvern: „Încercăm acest stil de business privat în procesul de reformă a statului”

Adevarul acum o ora
Noul vicepremier desemnat de Ilie Bolojan explică cum va funcționa structura sa și care sunt prioritățile imediate ale guvernării.

Vremea

București
acum

24°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

20°/29°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

10°/27°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

12°/30°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

19°/36°