Railex Suceava a făcut din nou o figură frumoasă la turneul final al Campionatului naţional de minifotbal care s-a disputat la finele săptămânii trecute la Hunedoara. Formaţia suceveană a făcut parte din Grupa A, alături de grupările Salamandra Zalău, CSD Deva, Phoenix Craiova şi Dolce Vita Târgu Jiu.
Railex Suceava a debutat la turneul final cu o victorie la scor, 8-0 cu Salamandra Zalău. Pentru echipa patronată de Ilie Lahman au marcat Nemeş, de trei ori, Tomescu, de două ori, Romaniuc, Irimia şi Paul Bosancu.
Cel de-al doilea meci din grupă pentru Railex Suceava a fost unul mai echilibrat. Sucevenii au condus prin golul lui Nemeş, dar au fost egalaţi în repriza secundă. Victoria pentru bucovineni a fost adusă pe final de joc de Corban.
În meciul cu caracter decisiv pentru accesul la unul din primele locuri ale Grupei A, Railex Suceava a întâlnit formaţia Phoenix Craiova. La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 1-1, punctul sucevenilor fiind reuşit de Corban. La penaltiuri, câştig de cauză au avut sucevenii, Tomescu şi Romaniuc nimerind plasa porţii oltene.
În ultima partidă din Grupa A, Railex Suceava a întâlnit formaţia Dolce Vita Târgu Jiu. După 60 de minute de joc scorul a fost egal, 3-3, pentru suceveni marcând Nemeş, de două ori, şi Irimia. Gruparea suceveană s-a impus din nou în urma executării loviturilor de departajare prin reuşitele lui Tomescu, Romaniuc şi Florin Ailenei. În urma acestor rezultate, Railex Suceava a încheiat Grupa A pe primul loc, cu 10 puncte, fiind urmată de Phoenix Craiova, cu 9 puncte.
În sferturile de finală ale turneului final al Campionatului naţional de minifotbal, Railex Suceava a întâlnit gruparea Juventus Sibiu.
Sucevenii au fost conduşi tot timpul pe parcursul acestei partide, cu 2-0, 3-1 şi în final 4-2 şi au încheiat competiţia de minifotbal pe locul V. În partid