Sportul românesc este un domeniu în care paradoxul este la el acasă, în cele mai diverse forme. Voi încerca să aduc în atenția cititorilor Gazetei de Năvodari câteva aspecte dintre cele mai șocante. Constanța este un pol important pe harta sportivă a țării. Se poate mândri cu echipe campioane la handbal masculin, volei masculin și feminin, prezențe constante în cupele europene. Orașul de la malul mării are reprezentante, în eșaloanele de elităși la baschet masculin, tenis de masă băieți și fete, sau handbal feminin. Cu toate acestea, nu are o sală decentă, în care aceste formații performante să evolueze și să-și primească fanii, în condiții decente. De ce? Iată un prim paradox. Vrem să contăm și chiar am făcut-o de-a lungul anilor, în natația europeană, dar nu avem, în țară, un bazin dotat cu tot ce trebuie pentru organizarea unei competiții continentale. De trambuline nici nu mai încape vorba. Este și acesta un paradox. Gică Hagi este indiscutabil cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, cunoscut și recunoscut ca atare pe toate meridianele globului. A pus pe picioare o adevărată uzină de fotbal, la Constanța. Ei bine, orașul său natal, care ar trebui să-l copleșească cu dragostea sa, îl înjură de dimineața până seara și îi aduce cele mai trăznite acuze. De ce? Așa, drept mulțumirecă l-a făcut cunoscut în toată lumea. Este și acesta un paradox, unul cumplit de trist. În fotbalul mioritic sunt antrenori demiși și readuși la aceeași echipă, de către aceiași conducători, de câte 4-5 ori. Nimeni nu înțelege nimic. Nici de ce au fost demiși, nici de ce au fost rechemați pe post de marii salvatori. O fi și acesta un paradox? Probabil că da. Comisia Centrală de Arbitri are la ora de față trei conducători: Ion Crăciunescu, Vasile Avram și Alexandru Diaconu. Fiecare în parte se crede îndreptățit să păstorească breasla fluierașilor. S-a ajuns aici datorităpoliticii bu