Am tras linia, şi cu ce ne-am ales? Singurul câştig al premierului Victor Ponta ar fi fost obţinut şi în absenţa coabitării. Recunoaşterea externă. Un stat ca România, membru NATO şi UE, indiferent câte bube în cap are şi cât de multe alte bube inexistente îi inventariază alţii, nu are cum să nu se bucure de o recunoaştere. Fie ea şi minimă.

La acest nivel s-ar fi ajuns după alegerile parlamentare, cu sau fără coabitare, cu Băsescu rămas în garaj sau cu Băsescu liber să facă rau în continuare de la Cotroceni. În rest, nimeni, dar absolut nimeni, nu poate vorbi de un prezumtiv câştig de pe urma pactului semnat, la ceas de seară, de Băsescu şi Ponta. Singurul beneficiar a fost primul. Dar ce urmează acum?

Întrucât Traian Băsescu, efectiv nu mai are ce câstiga mimând o întelegere cu Victor Ponta, el a denunţat, cât se poate de explicit, coabitarea. A revenit la repertoriul iniţial. Premierul este imatur, total nepregătit pentru a gestiona Guvernul României, face greşeli după greşeli, iar el, întâiul om în stat, din biroul său de la Cotroceni, e silit să le îndrepte. Uneori dându-i cu baţul peste mâini. Cum s-a întâmplat acum legat de Rompetrol şi de o lege votată în Parlament pentru a putea relansa afacerile statului român cu KazMunaiGaz. Nici n-a început bine vacanţa parlamentară că, iată, Băsescu a retrimis legea de unde a venit, urmând ca incertitudinea să se instaleze până la începutul următoarei sesiuni a Parlamentului.

Sau turneul asiatic al premierului care a culminat, în China, prin primiri la cel mai înalt nivel, care nu au mai avut loc în ultimii ani. Băsescu i-a dat cu parul în cap lui Ponta pentru îndrăzneala de a redeschide, cu succes, relaţiile româno-chineze, riscând, poate intenţionat, să paralizeze această reînnodare a trecutului comun. Cât priveşte Moscova, acelaşi Băsescu, ieşit din cuşca coabitării, loveşte preventiv, afirmând că