Când viaţa şi electoratul îi propulsează în funcţii importante în stat, politicienii se mai trezesc în situaţia în care trebuie să discute cu demnitari străini pe varii subiecte, iar cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie este de mare folos. Unii se descurcă, alţii se resemnează să se folosească de translatori. Există şi a treia categorie: cei care au uitat că nu prea s-au omorât cu studiul limbilor străine şi se opintesc să îngaime propoziţii într-un idiom pe care nu prea îl stăpânesc.

Engleza primului-ministru Victor Ponta nu impresionează, dar reuşeşte să o folosească fără dificultăţi. Un oarecare accent este sesizabil, dar exprimarea este facilă, clară, chiar dacă îi lipsesc înfloriturile. Disciplina impusă de utilizarea unei limbi străine îi face chiar exprimarea mai clară, întrucât în română Ponta se mai lansează în fraze alambicate în care pierde uneori pe drum ideea de la care a pornit.

În iulie 2012, suspendarea lui Traian Băsescu l-a făcut pe Crin Antonescu preşedinte, chiar dacă interimar, al României, calitate în care a trebuit să aibă o întrevedere cu o delegaţie a FMI. Când a început să vorbească în engleză, s-a văzut că oratorul Antonescu, apreciat altminteri pentru discursurile sale, are o problemă gravă cu limba lui Shakespeare, care părea că refuză să se supună torentului ideatic al preşedintelui. “We have the minister of Finance, the mother… and the father…ăăă… I’m the acting president… the presindent ad-interim”, a reuşit Antonescu să îngaime, în timp ce gesticula alert, ca şi cum asta i-ar fi făcut engleza mai inteligibilă. După alte câteva eşecuri similare, preşedintele Senatului a recurs mai nou la serviciile translatorilor.

Ca prim-ministru, Emil Boc s-a întâlnit des cu oaspeţi străini. În aceste ocazii, a arătat o engleză vorbită curat, deşi cu un vocabular destul de redus. A avut, totuşi, un moment în care a dat-o