Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, din cadrul Inspectoratulşui Judeţean de Poliţie Botoşani au efectuat 15 percheziţii, în municipiile Botoşani şi Suceava. Acţiunea are drept scop probarea activităţii infracţionale a şapte persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi cămătărie.
La acţiunea, ce s-a desfasurat luni dimineata, au participat poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, precum şi poliţişti ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Poliţiştii au desfăşurat nouă percheziţii în municipiul Botoşani şi şase percheziţii în municipiul Suceava, la domiciliile a şapte persoane.
Acestea sunt suspectate că s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului centralizat al statului, prin nedeclararea veniturilor rezultate din desfăşurarea neautorizată de activităţi de schimb valutar.
De asemenea, în sarcina unora dintre suspecţi s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de cămătărie.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Botosani, oamenii legii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.
Citi si:
Percheziţii la zeci de avocaţi din Suceava şi Botoşani
Trei administratori de firme din Botoşani, cercetaţi pentru evaziune fiscală de aproape 2,7 milioane de lei