Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarele Costache şi Dinu, trimise în judecată alături de alte 21 de persoane

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu au fost trimise în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Alături de acestea au mai fost trimise în judecată ale 21 de persoane, printre care doi grefieri şi doi avocaţi, dar şi Staicu Marian, fratele lui Dinel Staicu (fost Nuţu). Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), aflată în stare de arest preventiv,Viorica Dinu, fost judecător la Tribunalul Bucureşti (nu mai deţine funcţia de magistrat în urma demisei), este acuzată de constituire a unui grup infracţional organizat, cinci infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată şi trei infracţiuni de luare de mită.

Antonela Costache, aflată şi ea în arest preventiv, fostă judecătoare la Tribunalul Bucureşti (în prezent suspendată din funcţie), este acuzată de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi trei infracţiuni informatice.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Daniel Costel Petre, avocat în Baroul Bucureşti, soţia acestuia, Daniela Petre, Marian Staicu, fratele lui Dinel Staicu (fost Nuţu), Ileana Răducan, avocat în Baroul Dolj, soţul acesteia, Bogdan Marian Bobocel, Sorin Vasilescu, grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, Iulia Neamţu, grefier la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit procurorilor, în 2011, Dinu Viorica şi Antonela Costache, judecătoare la Tribunalul Bucureşti, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat şi Daniel Petre (avocat), Angela Cîrlan şi Sorin Vasilescu (grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară şi informatice, urmărindu-se obţinerea de beneficii materiale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 41 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 27 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 15 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 30 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 22 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°