Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Hănescu a coborât pe locul 51 în clasamentul ATP

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 8 iulie 2013 ·

Tenismanul român Victor Hănescu a coborât trei poziţii şi se află acum pe locul 51 în clasamentul celor mai buni jucători profesionişti din lume (ATP), dat publicităţii luni, după încheierea turneului de la Wimbledon. Adrian Ungur, în schimb, a urcat două poziţii şi este acum pe 92, Marius Copil a coborât 7 locuri şi se găseşte acum pe locul 132, în timp ce Victor Crivoi a urcat 40 de locuri şi a intrat în ”top 200”, fiind pe 194. La vârful ierarhiei, Novak Djokovic rămâne lider, dar scoţianul Andy Murray şi-a consolidat poziţia secundă prin câştigarea turneului de la Wimbledon, iar spaniolul David Ferrer a urcat pe podium. La dublu, Horia Tecău a pierdut nu mai puţin de şapte locuri şi se găseşte pe locul 16, în timp ce partenerul său obişnuit, belarusul Max Mirnîi, este pe 21. Liderii incontestabili ai ierarhiei sunt fraţii Bobb şi Mike Bryan. Clasamentul ATP la simplu 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 12.310 puncte 2 (2). Andy Murray (Marea Britanie) 9.360 3 (4). David Ferrer (Spania) 7.220 4 (5). Rafael Nadal (Spania) 6.860 5 (3). Roger Federer (Elveţia) 5.785 6 (6). Tomas Berdych (Cehia) 4.865 7 (8). Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.500 8 (7). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.480 9 (9). Richard Gasquet (Franţa) 3.045 10 (10). Stanislas Wawrinka (Elveţia) 2.915 …………………………………………………….. 51 (48). Victor Hănescu 857 92 (94). Adrian Ungur 583 132 (125). Marius Copil 435 194 (234). Victor Crivoi 245 etc. Clasamentul ATP la dublu 1 (1). Bob Bryan (SUA) 14.460 1 (1). Mike Bryan (SUA) 14.460 3 (3). Marc Lopez (Spania) 5.540 4 (4). Marcel Granollers (Spania) 5.540 5 (10). Rohan Bopanna (India) 5.380 6 (7). Mahesh Bhupathi (India) 5.225 7 (8). Alexander Peya (Austria) 5.100 8 (6). Bruno Soares (Brazilia) 5.080 9 (11). Leander Paes (India) 4.720 10 (14). Radek Stepanek (Cehia) 4.490 11 (5). Robert Lindstedt (Suedia) 4.350 ………………………………………………….. 16 (9). Horia Tecău 3.870 21 (23).

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 11 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 8 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°