„Segnior“ Roberto Pannunzi, zis „Baby“, este considerat punctul unic de contact al clanurilor siciliene în traficul internaţional de droguri. Supranumit „Pablo Escobar“ italian, el a fost arestat în Columbia, într-un centru comercial din Santa Fe, fiind subiectul unui mandat Interpol de arestare şi al unuia emis de justiţia italiană. Pannunzi a fost extrădat sâmbătă în Italia, unde este căutat de ani de zile.
Căutat de Interpol, Pannunzi a fost arestat în Columbia, într-un centru comercial din Santa Fe, unde folosea un act de identitate venezuelan pe numele Silvano Martino. După ce a aflat de arestarea lui, ministrul columbian al Apărării a felicitat unităţile speciale ale armatei care au fost implicate în operaţiunea de capturare a „celui mai mare traficant de cocaină din lume“, subliniind că Pannunzi este implicat în traficarea a cel puţin două tone de cocaină pe lună şi este în legătură şi cu mafia turcă. Arestarea lui este rezultatul unei operaţiuni comune a poliţiei columbiene şi a Agenţiei americane de luptă contra drogurilor, DEA.
Nu este prima oară, presa locală amintind de arestarea lui Pannunzi în 2010 de către autorităţile columbiene, în colaborare cu cele italiene, în cadrul unor anchete privind prezenţa mafiei italiene în Columbia. Potrivit ziarului El Colombiano din Medellin, ’Ndrangheta este prezentă în Columbia de peste un deceniu şi este implicată în traficul cu cocaină pe rutele din Atlantic, care pleacă din Columbia şi Venezuela şi au drept centru de destinaţie Guineea-Bissau, în Africa. În cursul acestui an, poliţia columbiană a arestat trei boşi italieni: în februarie, Iacomino Thomas, membru eminent al Cosa Nostra, fostul braţ drept al lui Bernardo Provenzano; în aprilie a fost rândul lui Trimboli Domenico, italiano-argentinian legat de ’Ndrangheta, şi spre sfârşitul aceleiaşi luni cătuşele au fost puse la mâinile altui trafican