Proprietarul unui apartament din cartierul gălăţean Micro 17 susţine că este obligat să plătească apa caldă, deşi este debranşat de mai bine de doi ani de la sistemul public. „Încă de acum doi ani m-am deconectat de la sistemul public, însă atât preşedintele cât şi administratorul asociaţiei de proprietari au ceva personal cu mine, drept pentru care nu vor să recunoască nici un act pe care l-am adus. Ultima dată am venit la ei în data de 31 mai, însă mi-au spus că ei nu recunosc hârtiile respective de la Apaterm. Nu mi se pare normal să plătesc apa, atâta timp cât nu consum absolut nimic”, a explicat pentru „Viaţa liberă” Paraschiv Lupu.
Potrivit administratorului asociaţiei 376, problema există, însă de vină ar fi chiar proprietarul. „Noi suntem de bună credinţă, am înfiinţat chiar o comisie pentru a verifica dacă într-adevăr domnul Lupu este debranşat. Din păcate, însă, domnia sa nu ne-a permis accesul în casă”, a spus Lenuţa Anghel. Conform legii, însă, Paraschiv Lupu chiar nu ar fi avut de ce să mai permită accesul în apartament, atâta timp cât Apaterm, furnizorul apei calde, a constatat debranşarea.
Preşedintele asociaţiei, Alexandru Buşilă, spune şi el că ştie respectiva problemă, însă nu are ce face în acest sens. „Este debranşat de vreo doi ani. El a plătit doar ultimele trei luni apa caldă. Nu am vrut să îi fac nici un rău, deoarece este vecin cu mine, şi nu avea rost. El s-a debranşat fără aprobare şi de-abia în mai mi-a prezentat actul de la Apaterm”, a explicat acesta.
Ce este de făcut în astfel de cazuri
Conform Legii 230/2007, actualizată în 2013, în cazul în care vă confruntaţi cu o astfel de problemă, în primul rând aveţi dreptul şi obligaţia de a verifica personal actele asociaţiei de proprietari, pentru a vedea care este motivul pentru care nu se acceptă debranşarea. „Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce