Un copil de 8 ani a fost rănit grav, în urma unui accident rutier. Evenimentul s-a produs sâmbătă după-amiază, pe drumul judeţean 204 D, în afara municipiului Focşani. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei în conducere a şoferului autoturismului în care se afla şi minorul. „La data de 06 iulie a.c., ora 14.57, pe DJ 204 D, în afara municipiului Focşani, B. Cristi, de 46 ani, din comuna Bilieşti, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi rănirea gravă a minorului B. G. A., de 8 ani, pasager în autoturism”, au transmis poliţiştii. Oamenii legii au deschis dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Un alt accident s-a produs vinerea trecută, la Adjud. Evenimentul rutier a fost anunţat la ora 19.15. Poliţiştii au stabilit că Ionel C., de 57 ani, din Cîmpulung Moldovenesc, nu a acordat prioritate de trecere unei persoane care traversa strada pe trecerea de pietoni. În urma impactului, victima, Veronica D., de 64 de ani, s-a ales cu răni uşoare. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1.15, o persoană din Dumbrăveni a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină. În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului s-a stabilit că o tânără de 21 de ani, din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, Cornelia S., în timp ce conducea un autoturism, l-a surprins şi accidentat uşor pe Nicolae S., de 40 ani, din localitate, care se deplasa pe partea carosabilă. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal de