Ziad Bahaa Eldin, un tehnocrat de centru-stânga care a condus mai multe instituţii economice egiptene, va fi "foarte probabil" numit premier în Egipt, în timp ce Mohamed ElBaradei va fi vicepreşedinte, a declarat duminică seara purtătorul de cuvânt al preşedinţiei interimare, citat de AFP.
"Ziad Bahaa Eldin va fi probabil numit premier şi Mohamed ElBaradei vicepreşedinte", a declarat Ahmad al-Muslimani, purtător de cuvânt al preşedinţiei, pentru postul privat de televiziune ONTV, la patru zile de la ofensiva militară care l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, contestat în cadrul unor manifestaţii de o amploare fără precedent.
Preşedintele interimar Adly Mansour "înclină în favoarea nominalizărilor lui Bahaa Eldin şi ElBaradei", a adăugat el pentru AFP, afirmând că o decizie finală este aşteptată luni.
În noaptea de duminică spre luni, şeful partidului salafist al-Nour a respins această nominalizare din cauza "afilierii" lui Bahaa Eldin la Frontul Salvării Naţionale (FSN, principala coaliţie a opoziţiei faţă de Morsi).
"Nu avem o obiecţie personală (faţă de Bahaa Eldin) care este o figură economică importantă (...), noi respingem candidatura lui deoarece face parte din Frontul Salvării Naţionale", a declarat Yunis Makhyoun pentru postul de televiziune Al-Arabiya.
Al-Nour, asociat procesului de tranziţie condus în principal din mişcări laice, "vrea un tehnocrat care să obţină consensul sau să fie acceptat de 80 sau 90 la sută" dintre egipteni, a adăugat el.
Alegerea lui ElBaradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi laureat al premiului Nobel pentru Pace, ca şef al Guvernului, anunţată sâmbătă seara de agenţia oficială Mena şi mai multe surse politice şi militare, s-a lovit deja de obiecţiile al-Nour
În timp ce procesul de tranziţie a fost lansat odată cu