Concursul Naţional „Educaţie rutieră - Educaţie pentru viaţă” a început, luni, la Slatina cu ceremonia de deschidere la care au participat reprezentanţi ai Ministerelor Educaţiei, ai IPJ Olt, ai autorităţilor judeţene, dar şi ai Serviciilor Rutiere din judeţele participante.
Deschiderea oficială a Concursului Naţional „Educaţie rutieră - Educaţie pentru viaţă” a avut loc, luni, în sala de şedinţe a CJ Olt. La eveniment au participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul şef Cătălin Florescu, Rodica Cherciu, inspector în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Felicia Man, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu şi subprefectul Emil Marinescu. De asemenea, au fost prezenţi şi reprezentanţii Serviciilor Rutiere din judeţele participante. La această ediţie a concursului participă 42 de echipaje din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, formate din 210 elevi din clasele gimnaziale şi liceale, care s-au clasat pe locul întâi la fazele judeţene. Judeţul Olt este, pentru al doilea an consecutiv, gazda etapei finale a concursului care se va desfăşura, la Slatina, pe parcursul a trei zile.
„Să aveţi succes cu toţii”
Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt, le-a urat succes concurenţilor, felicitându-i şi pe reprezentanţii SPR Olt pentru că au reuşit să organizeze, pentru al doilea an consecutiv, concursul la Slatina.
„Mă bucur că, pentru al doilea an consecutiv, finala Concursului de educaţie rutieră se desfăşoară în judeţul Olt. Sunt alături de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, alături de Serviciul de Poliţie Rutieră. Nu vă pot spune decât să aveţi succes cu toţii”, a spus el.
Felicia Man, şefa ISJ Olt, şi-a exprimat speranţa că mesajul de prevenire a evenimentelor rutiere va ajunge la locuitorii municipiului şi judeţului.
„Sunt convinsă că veţ