Dincolo de interfaţa spectaculoasă cu care China impresionează în ultimii ani – kilometrii de autostrăzi moderne, zgârie-norii Shanghai-ului, trenurile de mare viteză sau numeroasele aeroporturi, nu mai este o noutate pentru nimeni nici puterea sa economică cu care a reuşit să pătrundă pe pieţele externe, inclusiv în marile state europene.

Dacă până nu de mult chinezii erau recunoscuţi pentru mâna de lucru foarte ieftină, azi vorbim deja de mari investiţii în sectorul energetic, sau mai mult, în cel bancar în ţări precum Germania.

Nu aş insista pe disputele comerciale şi noile reglementări legislative privind taxele impuse pentru anumite produse, pe care le cunoaşteţi deja. Interesul liderilor europeni este însă ca ţările lor sã dezvolte relaţii cu Gigantul Asiatic, dar totuşi să nu iasă “şifonaţi” la final. După Rusia, prima ţară membră UE care a stabilit un parteneriat strategic cu China a fost Franţa.

Dacă e să citez dintr-un recent raport realizat de un think-thank din Bruxelles, “Din punctual de vedere al UE, China este văzută tot mai mult ca un partener în afaceri internaţionale”, spunea Viorel Isticioaia-Budura, Director General pentru Asia la Serviciul European de Acţiune Externă (corpul diplomatic al Uniunii Europene). "UE, ca entitate colectivă, ca un actor internaţional, într-adevăr înţelege multe dintre provocările cu care naţiunile din Asia se confruntă acum, inclusiv China", completa Isticioaia-Budura. Acesta explica faptul că “pentru a asigura cooperarea, China ar trebui să includă pe agenda sa portofolii precum clima, cultura sau infrastructura în relaţiile sale bilaterale”. China este conştientă de faptul că trebuie să lucreze cu Europa şi alţi parteneri, mai degrabă decât să focalizeze eforturile sale pentru a dezvolta o "relaţie de mare putere", după cum foarte bine sublinia raportul.

Ca lider european, cu ceva timp în