Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditorii menţin Grecia pe linia de plutire: patru miliarde de euro vor fi plătite ţării „în următoarele săptămâni“

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Creditorii internaţionali vor debloca suma de 6,8 miliarde de dolari, valoarea celei mai recente tranşe de ajutor acordate Greciei. Între timp, la Atena, mii de oameni au protestat faţă de reducerile de cheltuieli bugetare solicitate de Uniunea Europeană, BCE şi FMI.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au căzut de acord luni seara să plătească Greciei patru miliarde de euro „în următoarele săptămâni“, potrivit unei surse diplomatice europene citate de France Presse. Aproximativ 2,5 miliarde de euro vor veni de la fondul de sprijin al zonei euro şi 1,5 miliarde de la băncile centrale europene. Tranşa totală de ajutor se ridică la 6,8 miliarde de euro.

„Grecia se află pe calea cea bună din multe puncte de vedere, dar are şi întârzieri“ în alte privinţe, a precizat ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schaeuble.

Anterior, au existat şi îndoieli cu privire la aprobarea acestei plăţi de către miniştrii de Finanţe, în timp ce Grecia spera ca aceştia să aprobe o tranşă totală de ajutor în valoare de 8,1 miliarde de euro. Aproape intrată în faliment, Grecia are nevoie de împrumuturi pentru a rezista.

La Atena, muncitorii, profesorii şi alţi angajaţi ai statului au ieşit în străzi, pentru a protesta faţă de reducerile de cheltuieli care i-ar putea lăsa, pe mulţi dintre ei, fără un loc de muncă. Alte câteva sute de persoane au manifestat în faţa birourilor guvernamentale, numindu-i pe oficiali „hoţi“ şi „trădători“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 45 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Sondaj INSCOP Research: 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după co

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°