Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povești din alt timp sau amintirile lui Ion Valjan

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 iulie 2013 ·

Joi, 11 iulie, ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, va avea loc o dezbatere prilejuită de apariţia celui mai nou titlu în seria Vintage a Editurii Humanitas, volumul de amintiri „Cu glasul timpului“ semnat de Ion Valjan.

Invitaţi la eveniment sunt criticul literar Dan C. Mihăilescu, actorul Victor Rebengiuc şi Micaela Gulea, nepoata autorului. Deşi lăudate de critici, memoriile lui Ion Valjan, publicate în două ediţii (1987 şi 1996) în tiraje mici, repede epuizate, au rămas necunoscute marelui public.

Noua ediţie, atent îngrijită de Micaela Gulea, conţine pasajele cenzurate în prima ediţie şi cuprinde o selecţie de fotografii şi facsimile din arhiva familiei. „Amintirile lui Ion Valjan, scrise adeseori cu suculenţa evocativă din paginile unor Jurgea-Negrileşti, Maria Cantacuzino sau Petre Pandrea, sunt mărturia unui vitalism captivant prin amestecul de hedonism şi pasiune ardentă pentru vechea lume dintre Capşa, Tribunal, Teatrul Naţional, Gambrinus & Co.”, spune Dan C. Mihăilescu. Valjan (iniţial Valjean) este pseudonimul literar al lui Ion Al. Vasilescu (1881-1960), avocat de renume în epocă, om politic liberal, publicist, dramaturg de succes de descendenţă caragialiană, apreciat de Lovinescu şi Călinescu, şi autorul acestor amintiri cu glas şi parfum dintr-un alt timp, databile 1885-1918.

Probabil că Ion Valjan şi-ar fi continuat memoriile, care se încheie apoteotic în noiembrie 1918, de Ziua Victoriei, dacă arestarea fiului său Corneliu, în 1947, şi trimiterea lui în Gulag nu l-ar fi aruncat într-o gravă depresie. De altfel, în 1950 este la rândul său arestat şi condamnat într-un proces de „înaltă trădare”. Moare în detenţie după ce executase deja zece din cei cincisprezece ani de „temniţă grea”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 45 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum 26 minute
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 19 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Poșta Română lansează un nou serviciu. Românii pot depune numerar direct pe card, la orice oficiu poștal

Adevarul acum o ora
Românii au acum posibilitatea de a depune numerar direct pe cardurile bancare, fără a merge la bancă sau la bancomat. Serviciul este disponibil în toate oficiile poștale din țară.

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Ion Cristoiu: Prin respingerea sesizării la legea Vexler, Sistemul i-a dat un semnal lui Nicușor Dan – ”stai în banca ta, noi conducem”?

NapocaNews acum 14 minute
Deci sistemul sunt ei, câțiva care conduc cu pensii speciale tot poporul român? NapocaNews

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°