Primarul-deputat din Nisa Christian Estrosi (UMP, opoziţie), a denunţat comportamente "infracţionale" vizând nomazi şi musulmani şi i-a îndemnat pe primarii din Franţa să "îi tăbăcească" pe cei care ocupă terenuri ilegal, provocând o polemică.
Ministrul delegat pentru Locuinţă François Lamy a calificat luni drept "imbecile şi periculoase" afirmaţiile lui Estrosi, relatează Les Echos în pagina electronică de luni. "Când intri prin efracţie undeva eşti un infractor. Îi îndemn pe primarii din Franţa la revoltă", a declarat primarul pentru o emisiune Europe1/iTélé/Le Parisien.
Estrosi s-a oferit să le ofere tuturor primarilor francezi "manualul" său pentru a-i combate. El a citat între mijloacele represive pe care le are la îndemână instalarea de camere pentru supravegherea deplasărilor acestora, colectarea numerelor de înmatriculare, posibilitatea confiscării vehiculelor printr-o procedură juridică.
Fostul ministru UMP a declarat totodată că islamul şi democraţia "nu sunt absolut deloc" compatibile, contrazicând declaraţii ale preşedintelui François Hollande în cadrul vizitei sale în Tunisia.
Estrosi a făcut "afirmaţii imbecile şi periculoase", a declarat Lamy pentru France Inter. "El opune nomazii francezilor (...). Uită că nomazii sunt în majoritate francezi (...). Discreditează întreaga comunitate", a spus ministrul. "Mai grav şi mai periclos (este că) îl critică e preşedintele Republicii, care afirmă că islamul este întru totul compatibil cu democraţia", a adăugat el. "Atacă milioane de credincioşi ai celei de a doua cea mai importantă religie din Franţa, care aspiră la un singur lucru, şi anume să îşi trăiască religia în cadrul valorilor Republicii. Iar acest lucru e grav", a adăugat Lamy.
Un purtător de cuvânt PS, Eduardo Rihan Cypel, a apreciat că Estrosi ar căuta să "fie mai dur ca FN" (Frontul Naţional, extremă dreapta) în ved