Scandalul de la bacalaureat - care n-a dus lipsă de nimic, de la procurori şi talk-showuri, la jandarmi şi profesori cu bani ascunşi te miri unde - reprezintă eşecul unui întreg sistem, perpetuat la nesfârşit şi care, cel puţin aparent, nu se va schimba prea curând.

Nu e vorba doar de bacalaureat. Din 1990 încoace, o pleiadă aşa-zise reforme au fost implementate în cascadă, zăpăcind generaţii în tregi de copii şi părinţi deopotrivă. Rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber. Învăţământul românesc rămâne într-o criză profundă, cu şanse mari de a se adânci, oglindă a unei societăţi inepte, care nu înţelege că educaţia reprezintă poate singura şansă a României. Pe scurt, există două direcţii majore ale eşecului.

1. Criza sistemului educaţional, incapabil să creeze programe moderne şi să se desprindă dintr-un imobilism păgubos. La toate palierele, de la învăţământul primar la cel universitar, funcţionează o schemă care nu mai corespunde provocărilor de astăzi, care nu rezonează defel cu schimbările profunde de pe piaţa muncii. S-a împământenit concepţia conform căreia fiecare tânăr trebuie ajutat să obţină o diplomă de bacalaureat, fără să ne preocupăm dacă obţinerea ei îl şi ajută pe respectivul să se integreze, cumva, în societate. Strigătele de bucurie referitoare la procentele mai mari de promovabilitate de anul acesta îmi aduc aminte de rapoartele cu producţia la hectar de altădată. Desigur, ai bac-ul, te poţi duce la o facultate particulară, nu degeaba anumiţi domni şi doamne au ajuns să schimbe şi Constituţia în sensul ăsta. Din nou, cu ce-l va ajuta pe deţinătorul de licenţă acel carton fără valoare evident nu-i preocupă.

2. Criza morală, concretizată în confuzia firească a tinerilor, îndemnaţi de părinţi să fie preocupaţi de educaţie şi realitatea de zi cu zi, în care oamenii cu şcoală sunt cei care se luptă la limita decenţei. Aceşti tineri şt