Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimele zile ale lui Morsi în fruntea Egiptului. Replica preşedintelui somat să plece: „Peste cadavrul meu!“

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Şeful armatei a venit la Morsi pentru a-i cere să renunţe la funcţie, avertizându-l că, în caz contrar, va trebui să dea socoteală mulţimii furioase.

„Peste cadavrul meu!“, i-a răspuns Morsi luni generalului Abdel-Fattah el-Sisi, cu două zile înainte ca armata să îl îndepărteze din funcţie pe liderul islamist, potrivit unei relatări a agenţiei Associated Press.

În cele din urmă, primul preşedinte egiptean ales în mod democratic s-a trezit izolat, a văzut cum aliaţii îl abandonau şi nimeni din armată ori din poliţie nu era dispus să îl susţină.

Fraţii Musulmani au declarat că au prevăzut sfârşitul lui Morsi cu o săptămână mai devreme, pe 23 iunie, înainte ca opoziţia să organizeze primul protest de amploare.

Armata i-a acordat preşedintelui şapte zile pentru a ajunge la un consens cu opoziţia, în contextul în care, în ultimele luni, Morsi a a avut conflicte cu aproape toate instituţiile din ţară, inclusiv clerici creştini şi musulmani, judecători, forţe armate, poliţie şi cu serviciile secrete. Opozanţii săi au alimentat revolta populară, mai ales pe fondul situaţiei economice precare din ţară.

Lipsa de încredere dintre Morsi şi serviciile secrete s-a văzut mai ales spre final, când preşedintelui au început să îi fie ascunse anumite informaţii. Poliţia, la rândul ei, a refuzat să apere birourile Frăţiei Musulmane, care fuseseră atacate.

Astfel, în timp ce Morsi lupta pentru supravieţuire, nu a avut pe nimeni pe care să se bazeze, cu excepţia câtorva membri ai Frăţiei.

În discursurile sale, preşedintele alungat nu a putut vorbi decât despre legitimitatea pe care poporul i-a acordat-o, argument care a revenit şi în negocierile cu el-Sisi.

Opoziţia a declanşat protestele sâmbătă, 30 iunie. În ziua următoare, Morsi şi familia acestuia s-au mutat în sediul Gărzii Republicane, însărcinate cu paza şi protecţia preşedintelui, a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°