Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, câştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an.
"Profitul înregistrat de Hidroelectrica se datoreaza maximizării veniturilor şi implicit a profitabilităţii, ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionării organigramei cu consecinţa disponibilizării a 900 de salariaţi, a comasării sucursalelor, a optimizării proceselor de producţie şi a eficientizării vânzării pe cele cinci canale de distribuţie", se arată într-un comunicat transmis de companie.
Compania, controlată de stat, a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei.
În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.
De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.
Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iulie 2013.
Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, câştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an.
"Profitul înregistrat de Hidroelectrica se datoreaza maximizării veniturilor şi implicit a profitabilităţii, ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contracto