Conform datelor statistice de la Recensământul efectuat acum doi ani, numărul de bărbaţi din judeţul Braşov a scăzut în ultimele două decenii cu aproape un procent, de la 49,49% (318.339), în 1992, la 48,68% (267.351), în 2011.
Localitatea cu cei mai mulţi bărbaţi, în mediul urban, este Codlea care are 10.890 de bărbaţi, respectiv 50,17%. Mihaela Pâtea, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) a precizat că o explicaţie pentru acest fenomen este şi faptul că în acest număr sunt incluşi şi deţinuţii de la Penitenciarul Codlea, care stau acolo pe o perioadă mai lungă.
Bărbaţii, majoritari, în comunele cu mulţi vârstnici sau romi
La ţară, cei mai mulţi bărbaţi sunt în Poiana Marului, 52,62% (1.745), Fundata, Şoarş, Jibert, Ticuşu, Vama Buzăului sau Ormeniş. Reprezentanţii DJS Braşov au precizat că în aceste localităţi sunt în special vârstnici sau populaţie de etnie romă, iar în cazul acesteia din urmă, speranţa de viaţă este mai mare pentru bărbaţi, decât la femei. De exemplu, în Fundata 2,34% din populaţie (852 de persoane) are peste 85 de ani, iar majoritatea bătrânilor sunt bărbaţi.
În ceea ce priveşte reprezentantele sexului frumos, în mediul urban, cel mai bine sunt reprezentate la Făgăraş, unde au fost înregistrate 16.177 de doamne şi domnişoare, respectiv 52,67% din totalul populaţiei, respectiv o creştere de 1,79%, faţă de 1992. Şi în municipiul Braşov sunt mai multe doamen decât domni, respectiv 52,35% (132.557 de persoane). În mediul rural însă, doamnele sunt majoritare în Cristian (51,65%), Prejmer (50,46%), Sânpetru (50,45%), Beclean (51,42%), Voila (50,38%), sau Mândra (51,05%).
Conform datelor statistice de la Recensământul efectuat acum doi ani, numărul de bărbaţi din judeţul Braşov a scăzut în ultimele două decenii cu aproape un procent, de la 49,49% (318.339), în 1992, la 48,68% (267.351), în 2011. @N