Filmul de animaţie "Sunt un mic ticălos 2/ Despicable Me 2" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, depăşind cu mult o altă peliculă lansată weekendul trecut, "The Lone Ranger", potrivit cifrelor provizorii publicate duminică de compania Exhibitor Relations.
"Despicable Me 2", un film de animaţie realizat integral în Franţa, pentru studiourile Universal, a obţinut încasări de 82,5 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii în Statele Unite şi Canada. Beneficiind de o lansare anticipată, miercuri, cu o zi înainte de sărbătoarea naţională a americanilor, celebrată pe 4 iulie, această peliculă a generat până în prezent încasări de 142,07 milioane de dolari.
La mare distanţă, pe locul al doilea, a debutat filmul "Legenda călăreţului singuratic/ The Lone Ranger", despre un personaj legendar din cultura populară americană. Foarte aşteptat de public, acest film regizat de Gore Verbinski a obţinut încasări de 29,4 milioane de dolari în primul său weekend de proiecţii. Această superproducţie cu un buget estimat la peste 200 milioane de dolari, în care rolurile principale sunt interpretate de Johnny Depp şi Armie Hammer, a fost primit mai degrabă cu răceală de criticii de cinema. Filmul reprezintă cea de-a patra adaptare cinematografică a poveştii americane despre un justiţiar anonim şi acolitul său fidel, amerindianul Tonto.
Filmul "Captură la dublu/ The Heat", cu Sandra Bullock în rolul unui agent FBI care trebuie să facă echipă cu o poliţistă, interpretată de Melissa McCarthy, căreia îi sare ţandăra din orice, a coborât un loc, până pe poziţia a treia, cu încasări de 25 milioane de dolari.
Filmul de animaţie "Universitatea monştrilor/ Monsters University", în regia lui Dan Scanlon, care beneficiază de vocile actorilor Steve Buscemi, John Goodman, Billy Crystal şi Helen Mirren, a pierdut poziţia de lider, pe care a ocup