Tinerii interesaţi să beneficieze de una dintre bursele „Start Me Up” oferite de Microsoft, SAP România, Okapi Studio, Skobbler şi [e-spres-oh] se pot înscrie în concurs prin completarea formularului disponibil online la http://startmeup.ro/scholarships/ până vineri, 12 iulie. Câştigătorii vor fi anunţaţi luni, 15 iulie.
„Datorită companiilor responsabile care investesc în dezvoltarea de noi generaţii de tineri antreprenori, 15 dintre locurile disponibile în program beneficiază de burse totale sau parţiale, iar aplicaţiile se realizează online pe site-ul programului http://startmeup.ro/scholarships/. Tinerii pasionaţi de antreprenoriat care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu sunt eligibili să aplice pentru una dintre bursele disponibile. Acestea acoperă participarea la sesiunile de training şi toate materialele de curs, cazare şase nopţi la Pensiunea Speranţa din Predeal în regim de pensiune completă, mentorat gratuit un an după absolvirea programului, includerea în comunitatea Akcees şi reduceri la evenimentele Akcees şi cele ale partenerilor”, transmit organizatorii. Valoarea totală a burselor este de 5000 de euro.
Tinerii interesaţi să beneficieze de una dintre bursele „Start Me Up” oferite de Microsoft, SAP România, Okapi Studio, Skobbler şi [e-spres-oh] se pot înscrie în concurs prin completarea formularului disponibil online la http://startmeup.ro/scholarships/ până vineri, 12 iulie. Câştigătorii vor fi anunţaţi luni, 15 iulie.
„Datorită companiilor responsabile care investesc în dezvoltarea de noi generaţii de tineri antreprenori, 15 dintre locurile disponibile în program beneficiază de burse totale sau parţiale, iar aplicaţiile se realizează online pe site-ul programului http://startmeup.ro/scholarships/. Tinerii pasionaţi de antreprenoriat care îşi doresc să pornească la drum pe cont propriu sunt eligibili să aplice p