Subsemnatul, Şchiopu Ioan Dorel, m-am înscris în Partidul România Mare în 15 martie 1997 cu convingerea, pe care mi-o păstrez şi acum, că apărarea şi promovarea valorilor naţionale şi creştine, că apărarea şi promovarea interesului naţional, că dragostea de neam şi cinstea sunt condiţii fără de care nu pot fi închipuite bunăstarea şi bunul mers al unei ţări prin istorie, bunăstarea şi mersul drept al unui om prin viaţă.

M-am înscris în Partidul România Mare cu convingerea că este cel mai potrivit loc şi mod în care pot lupta şi eu pentru aceste valori şi principii. Chiar dacă este un partid „de lider” cred că rezultatele bune ale P.R.M. şi faptul că a rezistat 22 de ani pe scena politică a României se datorează mai ales multor membri devotaţi din teritoriu care au crezut frumos şi au luptat pentru valorile doctrinei naţionale.

Împotriva P.R.M. s-au unit forţe politice şi financiare uriaşe. După părerea mea, din punct de vedere cronologic, lupta anti - P.R.M. a traversat 4 perioade distincte:

- atacul direct (1996-2000) - reacţiile publice anti–P.R.M., au fost foarte numeroase, vehemente, dar au avut un efect pervers: ne-au avantajat;

- ignorarea (2000-2004) - pe principiul „consideraţi că P.R.M. nu există” sau că nu merită luat în seamă;

- caricaturizarea (2004-2008) - valorile promovate de P.R.M sau reprezentanţii acestuia au ajuns subiecte obişnuite în emisiunile de umor ieftine;

- can-can-izarea (după 2008) - atragerea în scandaluri mediatice josnice.

Dacă în cazul ignorării şi caricaturizării, P.R.M. s-a apărat mai mult sau mai puţin eficient, în cazul can-can-izării, nu doar că nu ne-am împotrivit, dar chiar am intrat foarte uşor în jocul celor care urmăreau să compromită P.R.M.

Ca un deznodământ, a venit anul electoral 2012 când P.R.M. a obţinut rezultate dezastruoase (sub 2%).

Reacţia preşedinte