METRO Cash & Carry România continuă în anul 2013, programul de susținere a producătorilor locali „De-ale noastre”, prin extinderea sortimentului, adăugând fructele în ofertă. Totodată, „De-ale Noastre” include parteneriate cu producători din noi zone legumicole.
“Programul De-ale noastre este unul dintre programele prioritare ale METRO Cash & Carry România și capătă noi dimensiuni începând cu 2013. Extinderea sortimentului și încheierea de noi parteneriate cu producători din proximitatea Capitalei, precum și din țară, reprezintă elemente care pot să răspundă unor nevoi socio-economice la nivel național. Pe de-o parte, oferim clienților noștri și consumatorilor, legume și fructe românești care respectă standarde înalte de calitate; pe de altă parte, oferim consultanță și sprijin producătorilor români pentru o agricultură sustenabilă și pentru a-și comercializa produsele”, a declarat Dusan Wilms, director general METRO Cash & Carry România.
Noutăți “De-ale noastre” 2013
Anul acesta, programul își extinde parteneriatul, adresându-se atât unor producători locali din bazinul legumicol Poiana Mare, județul Dolj, cât și unor fermieri din jurul Bucureștiului. În 2013, „De-ale noastre” își mărește oferta de produse, ajungând la un sortiment de 35 de legume și fructe, comparativ cu 4 tipuri de legume în 2012. Un element de noutate în program este introducerea sortimentului de fructe proaspete: pepene galben și pepene verde de Dăbuleni - soiuri apreciate la nivel național pentru gustul și mirosul lor unice. Prin oferta extinsă de legume și fructe, METRO România vine în întâmpinarea clienților săi, oferindu-le produse proaspete “De-ale noastre”, în perioada mai-octombrie 2013.
Sprijinul oferit producătorilor locali
Programul „De-ale noastre” este un program unic în România din punctul de vedere al susținerii producătorilor locali, deoarece oferă spr