Teatrul de Artă Bucureşti (aflat pe strada Sfântul Ştefan la nr. 21 - Universitate, zona Izvorul Rece) deschide luni seara stagiunea în aer liber. La sediul TAB, care dispune de o curte interioară generoasă, ferită de zgomotul urban, s-a amenajat "Teatru fără tavan", un spaţiu de evenimente, spectacole de teatru şi concerte, cu o capacitate de 85 de locuri, o scenă de 4x3m şi scenotehnica necesară.
Stagiunea “Teatru fără tavan” a Teatrului de Artă Bucureşti va fi deschisă permanent până pe 8 septembrie 2013, şi va încânta publicul cu spectacole de teatru pentru adulţi, spectacole pentru copii, derulate în cadrul proiectulului Teatrul de Artă Junior, concerte şi evenimente în aer liber. Programul lunar al stagiunii este disponibil pe www.teatruldearta.ro.
Teatrul de Artă Bucureşti, sub actuala titulatură, s-a născut din iniţiativa actorului George Constantinescu în anul 2010, însă experienţa artistică a început cu alţi patru ani în urmă. Anul trecut, pe 8 decembrie 2012, TAB a deschis porţile propriei săli de spectacole, în cadrul unui eveniment de lansare desfăşurat pe o perioadă de cinci zile, iar în cele şapte luni care au urmat lansării oficiale, pe scena TAB au avut loc, aproape în fiecare seară, spectacole de teatru (producţii proprii sau găzduite) pentru adulţi, dar şi pentru copii, concerte sau evenimente în cadrul unor festivaluri. Reprezentanţii teatrului atenţionează că numărul de locuri este limitat, iar rezervările se pot face la 0737.904.932 sau 0727.094.612.
Teatrul de Artă Bucureşti (aflat pe strada Sfântul Ştefan la nr. 21 - Universitate, zona Izvorul Rece) deschide luni seara stagiunea în aer liber. La sediul TAB, care dispune de o curte interioară generoasă, ferită de zgomotul urban, s-a amenajat "Teatru fără tavan", un spaţiu de evenimente, spectacole de teatru şi concerte, cu o capacitate de 85 de locuri, o scenă de 4x3m şi sce