Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, va face, mâine, o vizită în Republica Moldova. Sursa: Reuters
Oficialul UE va fi primit de preşedintele Nicolae Timofti şi va avea întrevederi cu premierul Iurie Leancă, cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi cu lideri ai partidelor şi grupurilor parlamentare.
„Republica Moldova şi-a demonstrat angajamentul pentru cooperarea cu Uniunea Europeană şi la Chişinău voi accentua angajamentul nostru reciproc de asociere politică şi integrare economică a Republicii Moldova în UE. Voi sublinia sprijinul UE pentru reformele politice şi economice în curs în Republica Moldova, precum şi pentru provocările precum stabilizarea instituţiilor democratice, eradicarea corupţiei şi soluţionarea conflictului transnistrean”, a declarat Catherine Ashton înainte de vizita sa, într-un comunicat al Comisiei Europene, citat de Agerpres.
UE şi Republica Moldova au finalizat negocierile asupra Acordului de Asociere, inclusiv asupra creării unei zone de liber schimb, care urmează a fi parafat la Summitul Parteneriatului Estic, la sfârşitul lunii noiembrie, la Vilnius, capitala ţării ce asigură în prezent preşedinţia Consiliului UE.