„Faceţi cunoştinţă cu fotbalul englezesc!”, i-a spus un oficial de la Sheffield Wednesday lui Adi Popa, după ce l-a văzut pe acesta şchiopătând. Steaua a fost „măcelărită” în ultimul amical
Tătăruşanu, Râpă, Szukala, Gardoş, Popa şi Răduţ au fost schimbaţi în ultimul meci amical al Stelei din pricina accidentărilor
O intervenţie criminală a portarului lui Livingston era să îl scoată din circuit pe Marius Alexe
Cantonamentele din Anglia înseamnă, pentru echipele din Liga I, condiţii excelente de pregătire şi o climă ideală pentru perioada de vară. Totuşi, partea mai puţin plăcută este legată de adversari. Fie că au fost din liga a doua scoţiană, fie că au venit din eşaloanele inferioare ale fotbalului englez, echipele pe care Steaua, Dinamo şi Oţelul le-au întâlnit în amicale au provocat dureri mari de cap antrenorilor români. La propriu, pentru că nu a existat meci fără sunet de os pe os, fără tălpi pe tibie, iar Steaua a păţit-o cel mai rău în amicalul cu Sheffield Wednesday, ultimul din Anglia. Pe parcursul celor 90 de minute, Reghecampf a pierdut şase dintre oamenii săi de bază, toţi ieşiti accidentaţi.
Şase stelişti „out” în 90 de minute!
Într-o perioadă în care Chipciu, Tatu şi Gabi Matei încă suferă de pe urma accidentărilor mai vechi, Steaua a primit o sperietură uriaşă sâmbătă seară, la amicalul cu Sheffield Wednesday, meci în care au ieşit accidentaţi Tătăruşanu, Râpă, Szukala, Gardoş, Popa şi Răduţ. Steliştii au acuzat jocul dur al adversarilor, însă problema a fost general valabilă la toate amicalele jucate până acum de români şi este cauzată de stilul de joc englezesc. ”Say hello to English football!”, a spus, ieri, un oficial al lui Sheffield în momentul în care l-a văzut pe Adi Popa şchiopătând în drumul de la vestiare către hotel, lucru care ilustrează perfect relaxarea britanicilor