Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Absolvenţii care vor indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze în 60 de zile

Publicat in Mediafax, luni 8 iulie 2013 ·

Absolvenţii care doresc să beneficieze de indemnizaţie de şomaj trebuie să se înregistreze, în 60 de zile de la absolvire, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă de care aparţin şi să facă dovada că nu au reuşit să se angajeze, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează absolvenţii care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii că pot beneficia de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită prin programe care asigură iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea, specializarea, facilităţi financiare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii.

Absolventii pot beneficia de indemnizaţia de şomaj dacă în termen de 60 de zile de la absolvire s-au înregistrat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă sau la un furnizor de servicii specializate acreditat, dacă nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului şi nu realizează venituri sau obţin, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.

Potrivit ANOFM, de la începutul anului, s-au înregistrat ca şomeri 8.973 de absolvenţi, dintre care 770 sunt indemnizaţi.

Astfel, din 3.970 de absolvenţi înregistraţi în iunie, 3.404 provin din învăţământul liceal şi post-liceal, 466

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Înșelătorii online în numele ANAF. Avertisment pentru toți contribuabilii: ignorați sau ștergeți aceste mesaje!

Botosani News acum 25 minute
ANAF avertizează cu privire la o serie de mesaje false transmise în numele instituției. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 33 minute
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Alegeri Prezidențiale 2024 18.008.480 de alegători, înscrişi în listele electorale permanente

Ziua Constanta acum 40 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice situația numărului de alegători valabil pentru alegerea Președintelui României din data de 24 noiembrie 2024. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale p

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 31 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 2 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Schimb dur de replici Rareș Bogdan – Traian Băsescu: „A avut mereu problema Elenelor” / „Tata m-a învăţat să mă bat numai cu bărbaţi”

HotNews acum 46 minute
Fostul președinte Traian Băsescu îi răspunde tăios liderului PNL, Rareș Bogdan, după ce acesta l-a atacat pentru susținerea Elenei Lasconi la prezidențiale. „Sufocat de grandomanie şi neputinţă, Rareş Bogdan apelează la ultimul resort al laşului: mi

APEL DE SELECȚIE – M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală – EURI

Gazeta de Maramures acum o ora
Asociația GAL Valea Someşului anunţă lansarea în perioada 25.11.2024-04.12.2024 a primei sesiuni de cereri de proiecte din anul 2024 pentru Măsura M6/6B – Crearea infrastructurii sociale pentru populaţia rurală. Data lansării apelului de selecție:

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°