Canicula se lasă aşteptată în luna iulie, în condiţiile în care temperaturile din perioada 8-21 iulie nu vor depăşi 32 de grade. Conform prognozei pe două săptămâni emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, nu vor scăpa de ploi, însă precipitaţiile vor fi reduse cantitativ.
În Banat, până în 14 iulie, temperaturile vor avea mici variaţii în jurul normelor climatologice, iar media maximelor va fi între 25 si 28 de grade. Începând din 15 iulie şi până la sfârşitul intervalului, temperaturile vor creşte treptat, până la medii de 30…32 de grade, ce vor caracteriza o vreme călduroasă. O evoluţie asemănătoare vor avea şi valorile termice din cursul nopţilor. Cel mai răcoare va fi la sfârşitul acestei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, 14…15 grade Celsius, apoi, după două-trei zile în care nu vor fi variaţii importante, se va resimţi o creştere termică, până la medii de 17 grade, la finalul săptămânii 15-21 iulie.
Vor fi averse pe arii extinse până pe de 11 iulie, apoi condiţiile de ploaie vor fi reduse.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Canicula se lasă aşteptată în luna iulie, în condiţiile în care temperaturile din perioada 8-21 iulie nu vor depăşi 32 de grade. Conform prognozei pe două săptămâni emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, nu vor scăpa de ploi, însă precipitaţiile vor fi reduse cantitativ.
În Banat, până în 14 iulie, temperaturile vor avea mici variaţii în jurul normelor climatologice, iar media maximelor va fi între 25 si 28 de grade. Începând din 15 iulie şi până la sfârşitul intervalului, temperaturile vor creşte treptat, până la medii de 30…32 de grade, ce vor caracteriza o vreme călduroasă. O evoluţie asemănătoare vor avea şi valorile termice din cursul nopţilor. Cel mai răcoare va fi la sfârşitul acestei săptămâni, când se vor înregistra, în medie, 14…15 grade Celsius, apoi, după două-trei zile în c