Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sălăjenii de peste 40 de ani – cei mai afectaţi de şomaj

Publicat in Magazin Salajean, luni 8 iulie 2013 ·

Numărul oficial al şomerilor sălăjeni este într-o continuă scădere. Cel puţin asta arată datele statistice ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj care indică faptul că la finalul lunii iunie şomerii din judeţ au fost cu 90 de persoane mai puţin faţă de finalul lunii mai, numărul lor ajungând la peste 5.500 de persoane. Dintre aceştia, cei mai afectaţi de lipsa unui loc de muncă sunt şomerii cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani.

Potrivit clasicului buletin lunar privind statistica pieţei muncii din judeţ, emis de AJOFM Sălaj, la finalul lunii iunie în evidenţele instituţiei, în toate cele trei agenţii locale din Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou erau înregistraţi un număr de 5.573 de şomeri, persoane aflate în căutrea unui loc de muncă. Dintre aceştia 1.894 sunt şomeri idemnizaţi iar 3.679 – şomeri neindemnizaţi. Având în vedere nivelul de instruire al şomerilor sălăjeni, ponderea cea mai mare – 78,6 la sută o constituie persoanele cu un nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, urmată de categoria persoanele cu un nivel de instruire liceal şi post-liceal în proporţie de 17,2 la sută şi cea a persoanelor cu studii superioare – 4,2 la sută.

Cei mai mulţi şomeri au vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani

Statistica şomerilor sălăjeni aflaţi în evidenţele AJOFM Sălaj arată faptul că din cele peste 5.500 de persoane ponderea cea mai mare 28,6 la sută o constituie categoria celor cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani, urmată de categoria persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani – 25,1 la sută, a celor cu vârsta de peste 50 de ani – 24,7 la sută, categoria tinerilor sub 25 de ani – 13,2 la sută şi a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 30 de ani – 8,4 la sută. În funcţie de mediul de provenienţă 4.199 de şomeri au domiciliul în mediul rural iar 1.374 sunt cu domiciliul în mediul urban. Potrivit

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 44 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 48 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°