Atunci când se doresc modificări radicale ale structurii locuinţei, operaţiile implicate sunt şi ele pe măsură. Printre altele, ele ţin şi de traseele instalaţiilor.
La demolarea pereţilor, când se renunţă la anumite spaţii pentru a fi incluse în altele, când se redimensionează anumite încăperi, planurile acestor lucrări trebuie să includă şi modificarea instalaţiilor aferente. Având în vedere că traseele instalaţiilor sunt strict condiţionate de arhitectonica locuinţei este evident că trebuie urmărită o logică a lucrărilor.
În această direcţie, trebuie să ne ghidăm, în primul rând, după ideea care va da noua configuraţie a locuinţei. În funcţie de ea, se vor elimina vechile instalaţii şi se vor proiecta cele noi.
În cazul blocurilor de locuinţe, proprietarii nu posedă o libertate deplină în întocmirea unor astfel de proiecte. Ei sunt condiţionaţi de traseul conductelor de scurgere şi de alimentare cu apă care traversează, pe verticală, întregul bloc.
De asemenea, o conductă cum este cea de scurgere a apei pluviale este dificil de deviat de la traseul ei iniţial. Acestea fiind condiţiile, în proiectarea reamenajării proprietarii se orientează după traseele acestor conducte, considerându-le repere nemodificabile.
Cele mai frecvente probleme care apar în această zonă sunt date de demolarea anumitor anexe (debarale, cămări) în interiorul cărora se găsesc conductele. Într-o astfel de situaţie, conductele vor rămâne la vedere într-un spaţiu deschis.
Soluţiile constau în realizarea unor construcţii din gips-carton care să mascheze conductele. Ele pot lua forma unor pereţi sau stâlpi de rezistenţă falşi.
Există şi proprietari care apelează la cea mai costisitoare soluţie pentru a nu face niciun compromis cu privire la funcţionalitatea şi estetica spaţiului. Soluţia la care ne referim constă în devierea traseului tuturor conductelor c