Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă morţi într-un accident de autocar produs în centrul Spaniei

Publicat in Romania Libera, luni 8 iulie 2013 ·

Nouă persoane au murit şi alte cel puţin 15 au fost rănite într-un accident de autocar produs în centrul Spaniei, în apropiere de Avila, la nord de Madrid, au anunţat luni serviciie de intervenţie regionale, transmite Mediafax.

"Confirmăm nouă decese, cinci răniţi grav şi peste zece răniţi uşor în accidentul de autocar", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de intervenţie din regiunea de Castilla şi Leon.

Serviciile de intervenţie au anunţat într-un comunicat că au primit luni dimineaţa un apel de urgenţă semnalând că un atocar "s-a răsturnat" în zona satului Tornadizos de Avila, la aproximativ 100 de kilometri nord-vest de Madrid, şi adăugând că existau persoane "blocate în interiorul autocarului".

Este vorba despre un autocar care efectua o cursă obişnuită între satul Seranillos, în nordul regiunii, şi oraşul Avila.

Două unităţi mobile pentru terapie intensivă, două elicoptere echipate pentru urgenţe medicale şi zece ambulanţe au fost trimise la faţa locului, au precizat serviciile de intervenţie.

Ultimul accident de autorcar important, soldat cu morţi, în Spania, a avut loc pe 31 iulie 2009. Şase turişti olandezi au murit, iar alţi 39 au fost răniţi, după ce un autocar s-a răsturnat pe o autostradă, în apropiere de Barcelona, în nord-estul Spaniei.

Mai recent, aproximativ 12 turişti germani au fost răniţi, după ce un autocar a percutat un perete, la Manacor, pe Insula Mallorca, în Baleare, pe 11 august 2011.

Nouă persoane au murit şi alte cel puţin 15 au fost rănite într-un accident de autocar produs în centrul Spaniei, în apropiere de Avila, la nord de Madrid, au anunţat luni serviciie de intervenţie regionale, transmite Mediafax.

"Confirmăm nouă decese, cinci răniţi grav şi peste zece răniţi uşor în accidentul de autocar", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a serviciilor de interv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 21 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°